Sentință definitivă surprinzătoare luată de judecătorii de la Iași. Cei trei preoți care l-au șantajat pe fostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, au fost condamnați, joi, la pedepse cu executare, urmând a fi încarcerați în următoarele ore. (VEZI ȘI: EXCLUSIV. AM INTRAT ÎN POSESIA IMAGINILOR +18. AVEM FILMUL XXX CU CARE L-AU ŞANTAJAT PE EPISCOPUL HUŞILOR)
Sebastian Jitaru a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni în timp ce Răzvan Bumbu și Gheorghe Damian au primit câte 3 ani de închisoare. După ce își vor ispăși pedepsele, cei trei nu vor mai avea voie timp de cinci ani să fie preoți.
„În perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a ameninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial, cât şi unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. În aceeaşi manieră au procedat şi ceilalţi doi inculpaţi în intervalul 12 – 14 iunie 2017, cu precizarea că aceştia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă «avansare»“, au precizat procurorii DNA Iaşi. (CITEȘTE ȘI: FOSTUL EPISCOP DE HUŞI, CERCETAT PENTRU ACTE SEXUALE CU MINORI. CINE VA FI CHEMAT LA POLIŢIE ÎN ZILELE URMĂTOARE)
Ulterior, s-a aflat că victima din dosar era Corneliu Bârlădeanu, episcop de Huşi, care era şantajat cu o filmare în care apărea întreţinând raporturi sexuale cu un bărbat. (NU RATA, AICI: STENOGRAMA CARE SUSŢINE TEORIA PREMEDITĂRII FILMULEŢULUI XXX. SEMINARISTUL INSISTA SUSPECT SĂ…)